Poeta Carmen Radu despre "Ultimul postas

„Ultimul poştaş” – autor Marion Manolescu, Ed. Virom, Constanţa, 2010 – este cartea unui drum, este cartea clipelor de răstrişte, de îndoială, de teamă, de aşteptare…dar nu numai atât, este şi cartea unui nou început.
Este cartea unui prieten pentru prietenii lui.
Este suflet aşternut în cuvinte.
Şi pentru că
„Urechea eternităţii”

“Gânduri străine îmi fură
Ecoul mâhnirilor
Ascunse la
Marginea singurăţăţii din
Amăgiri şi
Vinovat de neînţelesuri
Aştept
Să-mi şoptesc
Îndoiala ispitei
La urechea
Eternităţii.” („Urechea eternităţii”, p. 21)
… în nopţile de nesomn, în nopţile de întrebări cu o mie de răspunsuri, d-nul Manolescu scria – ca o evadare din păienjenişul întrebărilor – răspuns pentru neliniştile lui, răspuns pentru îngrijorările oamenilor- primăvară…
Este „CARTEA PRIETENILOR”…
Iar într-un răsărit de zi, când mijeau zorii, şi era linişte, a scris „CARTEA PRIETENILOR PLECAŢI” undeva, într-un colţ de altă lume, unde, se spune, că e mai bine… Rămân aici toate frământările şi toate fricile:
„Ajută-mă
să împăiez
clepsidra
cu timpul meu
neîmbrăcat
şi nu uita
închide uşa
să nu mă vadă
Dumnezeu
ce fac.” („Paiaţa din clepsidră – Lui George Burlacu”, p. 45)
În „Murmur de neputinţă – Lui Daniel Băbătie” – cred că un amurg striga printre amintiri:
“Încerc
să mă adun
în singurătatea
gândului tău
împovărat
de tăcere
şi-n vecernia
din seara aceasta
îţi plâng
rătăcirea
prin anotimpuri.” (p.46)
“CARTEA INIMII” a scris-o în drum de răscruce, atunci când întrebare şi răspuns sunt, întotdeauna, iubire:
“Mângâiere îţi rămâne numele
Adunat în pocăinţa
Nevăzută din lacrima
Ochiului meu încă nesătul de
Lumina iubirii şi
Eternitatea nestrigată
Spre care păşesc îmi fură
Cicatricea
Unui sărut plin de nuanţe.

Mântuire să-ţi rămână numele
Atârnat de al meu şi de
Răspântiile mele
Împovărate de dor.” (“Răspântii”, p. 48.)
Urmeză clipa de tăcere… tăcerea pe care n-o mai poţi vorbi, tăcerea din cuvinte a sufletului…“CARTEA TĂCERII” sau scrierea pe suflet, cu condei ascuţit de viaţă:
“Aşteptându-te
mă joc
cu iarna
din mine

Tăcerea
mă ninge
cu gânduri
împotriva mea

şi-aş vrea
să nu fiu eu
cel dintru
crivăţ.” (“Tăcerea ninsorii”, p. 71.)

Ultimul poştaş? Nu, poştaşul sună întotdeauna de două ori…
Şi acum am deschis, pentru că suntem acasă, şi
destinatari: eu, tu, el, ea, noi…
şi expeditori : Maria şi Ion Manolescu.

Vă îmbrăţişez cu drag,
Carmen


11 martie 2010